Egirl

Traiesti o viata a fericirii si a autenticitatii

Invata mai mult din liniste si mai putin din suferinta! Nu cauta sa deschizi usi pentru a lasa drama sa intre in propria ta viata! Deschide usa catre persoanele ce iubesc sa traiasca, deschide usa catre oportunitati ce iti vor aduce bucurii in viata, lasa usa deschisa sa intre fericirea.

 

Un om fericit, pentru mine, este un om care inspira! Acesta ii inspira pe cei din jur pentru ca are, inainte de toate, o relatie sanatoasa cu sine. Stie care ii sunt slabiciunile, care ii sunt calitatile si incearca sa isi traiasca viata frumos si nu tine cont de prejudecatile unora. Isi traieste viata dupa propriile sale dorinte. Un astfel de om ma inspira sa fiu eu insami, si sa nu renunt niciodata la cine sunt eu.

 

Nu e nevoie sa cauti fericirea peste mari si tari; fericirea este aici, langa tine. Trebuie doar sa deschizi ochii sa o privesti, sa o primesti si sa o accepti in viata ta. Fericirea se gaseste in lucrurile mici, stabile si sincere. Vei fi cu atat mai fericit cu cat vei renunta la frica de a suferi, de a te proteja atat de mult, incat ridici ziduri in jurul sufletului si inimii tale. Cand vei descoperi exact ce vrei de la tine, de la viata, de la prieteni, de la micile bucurii ale vietii, cand vei avea curajul sa iti recunosti tie insati ce iti doresti, atunci fericirea va pasi cu incredere in viata ta.

 

O simpla senzatie, un sunet, o culoare, o floare, atingerea unei maini, o privire pasionala, un zambet sincer, daca acestea sunt facute cu suflet, toate se transforma in fericire. Fericirea este drogul sufletului, care il face sa se simta invincibil.

 

Fericirea nu costa, nu are deadline, nu judeca si nu are asteptari. Si exista suficienta fericire pe Pamant pentru a ajunge pentru toata lumea. Dar trebuie sa fii dispus sa o primesti, pentru ca fericirea e ca o raza ce vine inainte de toate dinlauntrul tau, din bunatatea inimii tale, din generozitatea si intuitia mintii. Iar uneori fericirea vine din dorinta ta de a face pe altcineva fericit.

 

De exemplu, de Ziua Femeii m-am dus la un chiosc de flori, unde era o doamna in plina actiune, pregatind buchete peste buchete pentru toti clientii. Am oprit-o din treaba ei si am rugat-o sa imi faca un buchet mare de lalele pentru mama mea si apoi sa ma ajute sa aleg cel mai frumos trandafir pentru alta persoana. A pregatit un buchet frumos de lalele si apoi mi-a aratat un trandafir care i s-a parut deosebit. Am platit pentru toate florile si, inainte sa plec, m-am intors si i-am oferit trandafirul, pentru ca si ea este o femeie ce merita o atentie, chiar daca toata ziua vinde flori. Zambetul, fericirea si surprinderea din ochii ei au fost ca un energizant pentru inima mea, care, chiar si acum, dupa 3 ani, imi umplu sufletul de fericire.

 

Fericirea, uneori, o creezi prin propriile tale actiuni!

Autor: Raluca Rusu | Publicat la: 22.09.2016

↑TOP

© Egirl 2004-2018
Versiunea WEB